PS Iosif Păuleţ în filiala Păltinoasa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Iosif Păuleţ în filiala Păltinoasa

[2022-11-10]
În perioada 4-6 noiembrie 2022, PS Iosif Păuleţ a efectuat o vizită pastorală în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cacica, inclusiv în filiala Păltinoasa. În această filială a ajuns pe 5 noiembrie 2022, la ora 11.00 Episcopul de Iaş fiind întâmpinat de credincioşii comunităţii, în frunte cu parohul, pr. Anton Mărăndescu, şi vicarii parohiali, pr. Mitică Baltag şi pr. Sebastian Cochior.

După salutul de bineţe a urmat Sfânta Liturghie, prezidată de PS Iosif Păuleţ, împreună cu păstorii comunităţii noastre. În timpul Sfintei Liturghii, a fost ocazie de spovezi pentru a putea îndeplini condiţiile necesare pentru a primi indulgenţa plenară pentru un suflet din purgator. În timpul omiliei, Preasfinţitul a vorbit despre credinţa în viaţa veşnică, existenta purgatorului, profunda legătură dintre Biserica de pe pământ, cea peregrină, care suntem noi, şi Biserica din cer. Sfânta Liturghie a fost însufleţită de cântecele de laudă şi preamărire ale credincioşilor. După Sfânta Liturghie, Excelenţa Sa Iosif Păuleţ a stat de vorbă cu credincioşii din comunitate, ne-a încurajat şi ne-a împărţit binecuvântarea. Apoi am avut plăcuta surpriză ca la sfinţirea mormintelor să ne rugăm pentru cei dragi ai noştri împreună cu păstorul Diecezei noastre.
Aducem mulţumirile şi recunoştinţa noastră Preasfinţitului Iosif Păuleţ pentru disponibilitatea de a ne vizita, de a celebra Sfânta Liturghie în biserica noastră şi de a ne fi alături în rugăciunile noastre la mormintele celor dragi nouă. Nu în ultimul rând mulţumim părintelui paroh Anton Mărăndescu şi vicarilor noştri, care întotdeauna ne sunt alături atât în momentele de bucurie, dar şi în cele de tristeţe. Le dorim ca bunul Dumnezeu să îi răsplătească! (Terezia Solcan pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 422, Ultimul acces: 2026-10-08 13:03:06